Home » Istorie » Cea mai veche perlă din lume

Cea mai veche perlă din lume

Publicat: 25.10.2019
Perla a fost descoperită în timpul unor săpături pe locul unei aşezări din perioada Neoliticului.

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au anunţat că cea mai veche perlă din lume va fi expusă în Louvre Abu Dhabi, un muzeu dedicat artei şi civilizaţiei. Această perlă a fost excavată în anul 2017 în ruinele unei aşezări neolitice de pe insula Marawah, notează The History Blog.

Înainte de a continua, trebuie făcută precizarea că perlele au existat din perioada cretacică, aproximativ 145-65 milioane de ani, ceea ce înseamnă că perla de la Abu Dhabi nu este cea mai veche perlă care s-a format, ci cea mai veche perlă pe care oamenii au folosit-o. Datarea cu carbon arată că aceasta s-a format între anii 5800-5600 înaintea erei noastre. 

„Perla din Abu Dhabi este o descoperire uimitoare, mărturie a originilor străvechi ale legăturii noastre cu marea. Descoperirea celei mai vechi perle din lume în Abu Dhabi arată clar că o mare parte din istoria noastră economică şi culturală recentă are rădăcini adânci care se întind până în zorii preistoriei. Insula Marawah este unul dintre cele mai valoroase situri arheologice ale noastre, iar săpăturile continuă în speranţa de a descoperi şi mai multe dovezi despre modul în care strămoşii noştri au trăit, au lucrat şi au prosperat”, a declarat directorul Departamentului pentru Cultură şi Turism al oraşului Abu Dhabi, Mohamed Khalifa Al Mubarak.

Ruinele din epoca neolitică de pe insula Marawah au fost identificate începând cu anul 1992 de către arheologii de la Abu Dhabi Islands Archaeological Survey (ADIAS). Săpăturile anterioare au scos la iveală o serie de structuri din piatră, considerate a fi printre cele mai vechi de pe teritoriul Emiratelor.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase